Viaţa în Elveţia - Informaţii şi consiliere online  

Separarea părţilor

O separare a părţilor se poate încheia în diferite moduri. Cel mai adesea, aceasta este o etapă preliminară divorțului. În plus, ea poate afecta dreptul de ședere al migranților.

Separarea părţilor prin consimţământ mutual

Daca soţii sunt de acord asupra condiţiilor de separare a părţilor, ei nu sunt obligaţi să se adreseze unei instanțe de judecată. Ei sunt liberi să stabilească o convenţie scrisă de separare a părţilor semnată de amândoi sau o convenţie verbală. Însă un astfel de acord nu are nicio validitate juridică în faţa unei instanţe de judecată.

Ratificarea separării părţilor de către un tribunal

Pentru ca o convenţie de separare a părţilor să fie valabilă din punct de vedere legal, ea trebuie ratificată de către un tribunal. Tribunalele sunt, în acelaşi timp, şi mediatori în cazul unor puncte de litigiu.

Conveţia de separare a părţilor

În cadrul unei separări a părţilor, punctele urmatoare trebuie să fie reglementate:
  • Cui îi este atribuită îngrijirea copiilor comuni?
  • Cine stabileşte dreptul de vizită a copiilor comuni pentru părintele care nu are custodia?
  • Cui îi este atribuită locuinţa familiei; cine se mută în altă parte?
  • Cine dă cui o pensie alimentară?
  • Cine se ocupă de datoriile din timpul perioadei de locuit în comun?
  • Necesită circumstanţele  trecerea la un regim de separare a bunurilor?

Protecţia judiciară a uniunii conjugale din timpul separării

Unul dintre soţi poate refuza viaţa comună în cazul în care integritatea sa personală, securitatea sa materială sau bunăstarea familiei sale sunt ameninţate serios de viaţa comună.

La cererea protecţiei uniunii conjugale, tribunalul poate autoriza suspendarea vieţii comune şi reglarea modalităţilor de separare.

Atenţie!

Dacă bunăstarea şi siguranţa membrilor familiei sunt ameninţate, viaţa în comun poate fi suspendată de îndata, iar ratificarea de la tribunal poate fi obţinută ulterior.

În această secțiune: Consecințe juridice

Pagini utile:

Înapoi la început