Viaţa în Elveţia - Informaţii şi consiliere online  

Ajutorul şi îngrijirile la domiciliu

Pe lângă îngrijirile medicale din spitale în Elveţia există diverse posibilităţi de îngrijire a pacienţilor în afara spitalelor. În astfel de cazuri doctorul de familie răspunde de tratamentul medical şi organizează un serviciu la domiciliu care se ocupă de îngrijirea pacientului.

Organizaţia numită Spitex asigură în Elveţia îngrijirea la domiciliu în următoarele cazuri:
●    după ce un pacient se întoarce acasă de la spital în urma unui accident, a unei maladii sau operaţii şi mai are nevoie de îngrijire medicală;
●    persoane în vârstă care au nevoie de ajutor dar nu vor sau nu pot să meargă într-unvârstnici;
●    persoane care din cauza unei maladii nu pot să-şi efectueze singuri munca în gospodărie;
●    femei care trebuie să se menajeze în timpul sarcinii sau au nevoie de ajutor după naştere;
●    părinţi care sunt nevoiţi să munceascăşi nu îşi pot îngriji copiii bolnavi.

Angajaţii Spitex oferă următoarele servicii:
●    prestează îngrijiri medicale ca şi în spital,
●    ajută la gospodărie,
●    aduc mâncare pacientului.

Cine achită costurile?

Serviciile Spitex sunt achitate de casele de asigurare în anumite limite. Conform legii sunt achitate îngrijirile prescrise de doctor şi prevăzute într-o analiză de specialitate. Ajutorul în gospodărie nu este acoperit de asigurare. Acesta este plătit de persoana în cauză. Anumite costuri pot fi preluate de asigurarea suplimentară.  De asemenea, în anumite circumstanţe costurile neacoperite de asigurare pot fi rambursate prin includerea lor în categorii specifice de prestaţii suplimentare.

Atenţie!
Pentru a evita orice surprize neplăcute este recomandat să întrebaţi la ieşirea din spital fie serviciul social, fie asigurările, care sunt exact costurile îngrijirii la domiciliu acoperite de asigurare.

În diverse localităţi din Elveţia există diverse servicii de ajutor la domiciliu. Spitex este cea mai mare organizaţie care oferă ajutor la domiciliu. Ea nu are scop lucrativ şi cuprinde 650 de localuri cu 27 000 de angajaţi dintre care 90% lucrează direct ca asistenţi medicali, infirmieri şi îngrijitori.

Pagini utile: