Viaţa în Elveţia - Informaţii şi consiliere online  

Bazele pentru recunoaşterea de drept public

Chiar dacă până acum doar comunităţile religioase creştine şi iudaice sunt recunoscute public, criteriul pentru această recunoaştere nu reprezintă adevărul religios. Problematica adevărului nu poate fi evaluată de către cantoane datorită neutralităţii statale.


Semnificaţia socială a unei comunităţi religioase este criteriul determinant pentru recunoaşterea de drept public. Aceasta include:
- sprijinul general în beneficiul întregii populaţii
- numărul membrilor
- cooperarea în rezolvarea problemelor sociale.

Pentru cooperarea cu statul este nevoie însă de un anumit grad de organizare, ceea ce presupune o clară apartenenţă a membrilor şi organe autorizate responsabile de comunicarea cu statul. 

În statul de drept elveţian pot fi recunoscute comunităţile religioase care acceptă autoritatea statului şi drepturile constituţionale de bază, în special libertatea religioasă.

În privinţa faptului că astăzi trăiesc în Elveţia circa 400000 de musulmani, se ridică în anii următori problematica recunoaşterii comunităţii religioase musulmane, cu condiţia ca aceasta să atingă un grad de organizare suficient.
 

În această secțiune: Bazele pentru recunoaşterea de drept public